Coșul meu

Anca Nechita

Au trecut 10 ani! Ce ironie… Nu m-a învățat nimeni pe atunci cât valorează o clipă și că, fără să realizez, am scris primele file din povestea Vezuvio. Însă acum știu, iar compromisurile au fost eliminate de pe „To do list”.

Anul 2020 a fost pentru mine ca un ceas deșteptător. Am citit, am luat notițe și mi-am reîncărcat bateriile. Aveam nevoie de asta. Mi-am pus sufletul pe tavă și mi-am regăsit ancora de salvare. Ca să vezi… eram chiar eu. În lupta mea continuă de a ieși învingătoare din mulțime, am pierdut esența întregului meu business și ceea ce îl făcea cu adevărat special. Recunosc, mulțimea m-a doborât, iar eu am rămas pierdută în ea. În tot acest timp, eu eram răspunsul tuturor întrebărilor mele și imaginea a ceea ce voiam să reprezinte brandul Vezuvio. Anyway, better be late than never.

Astăzi, am încetat să mai vând simple rochii. Astăzi, încerc să le reamintesc femeilor cât de bine se simte să-ți poți exprima personalitatea prin intermediul unui outfit bine realizat, calitativ. Nimic nu se compară cu sentimentul că, în sfârșit, rochia pe care o porți te completează! Încă de la începutul activității mele în industria fashion am putut observa un șablon în comportamentul de cumpărare al femeilor. Mai important decât „să mă simt bine” era „să arăt bine” – fapt care acum, reamintindu-mi, îmi stârnește un zâmbet. Nu mai este vorba despre trenduri sau despre cea mai râvnită culoare a anului. Este vorba despre tine și despre modul în care personalitatea ta reușește să dea viață hainelor pe care le porți. Iar dacă te întrebi cine poate purta hainele realizate în atelier, trebuie să știi că…

Sunt pentru tine, dragă mamă. Pentru că ești curajoasă asemenea unei leoaice, mereu pregătită să aperi ceea ce este al tău. Ești întruchiparea frumuseții sensibile și atemporale, iar asta te face atât de specială. Fiecare obstacol devine noua ta treaptă în drumul spre succes, căci ai știut întotdeauna cum să răzbești după fiecare luptă.

Sunt pentru tine, tânără visătoare. Pentru că te bucuri de viață la intensitate maximă și ești mereu pusă pe distracție. Te simți la fel de încrezătoare indiferent de contextul în care te afli, iar personalitatea ta nu a trecut niciodată neobservată. Ești și furtună și liniște nebună, însetată de cunoaștere și iubitoare de frumos.

Sunt pentru tine, femeie puternică. Pentru că ești la fel de senzuală de la prima întâlnire și până la ultima. Știi că, îmbrăcând rochia potrivită, poți cuceri lumea. Ohh, și atât de fermecătoare! Ești fana complimentelor dezinteresate și a micilor dovezi de afecțiune.

Sunt pentru tine, spirit aventurier. Pentru că iubești să explorezi, iar curiozitatea este caracteristica ta principală. Nu ești străină de provocări, ci din contra. Le întâmpini întotdeauna cu armele potrivite. Ești o învingătoare, iar partea bună este că nu te vei opri niciodată.

Povestea mea este și povestea ta. Permite-mi să devin croitorul personalității tale în haine pe care cu drag le vei purta la evenimentele importante din viața ta, la șuete urbane ori în orice alt context îți dorești să fii strălucitoare. E momentul să-ți schimbi perspectiva! Eu am început de astăzi. Dar tu?

BLOG

Anca-Nechita-32-1

mai 1, 2021

Lecții de stil cu Maurice Munteanu

articol

mai 1, 2021

Fashion Trends: Yes or No?

BANNER_DESPRE-MINE_PROJECT-1

mai 1, 2021

Tips & Tricks: Spune „NU” țepelor online de Black Friday

26.jpg

mai 1, 2021

Palton Lana nasturi si gluga

4.jpg

mai 1, 2021

Palton scurt cu gluga – blanita artificiala

13895380_995292213922257_3088682864854685308_n

mai 1, 2021

Alege cele mai frumoase rochii pentru domnișoarele de onoare

SUBSCRIBE NOW

Subscribe to our newsletter and get 10% discount on your next online purchase. Would you like to stay up-to-date with all news, latest creations and offers?

2021 © vezuvio.ro