Coșul meu

Lecții de stil cu Maurice Munteanu

Curiozitatea este una dintre principalele mele caracteristici. Astfel se face că anul trecut, în luna decembrie, am dorit să aflu mai multe despre ceea ce înseamnă cuvântul pe care îl auzim rostit atât de des și a cărui semnificație este atât de subiectivă: stilul. Și nu oricum, ci alături de unul dintre cei mai apreciați stiliști din România: Maurice Munteanu.

Ușor emoționată, am început o călătorie a cunoașterii stilului personal, a brandurilor care au cucerit lumea și a trendurilor care au schimbat modul în care percepem și ne organizăm garderoba. Însă mint dacă spun că a fost doar atât.

Maurice mi-a permis să îmi las mintea purtată în locuri nebănuite de mine până atunci. M-a învățat că garderoba unei femei nu este doar un pretext de laudă în fața prietenelor; este suma tuturor trăirilor ei de-a lungul unei vieți. Toate călătoriile pe care le-a făcut, toate filmele la care s-a uitat pe nerăsuflate și toate cărțile ce i-au trecut prin mâini reprezintă amprenta stilului personal.

Hainele nu sunt doar un mijloc prin care îți acoperi trupul. Ele sunt modul în care tu reușești să îți exprimi personalitatea în fața întregii lumi. Tare și răspicat.

Stilul se construiește în timp, independent de regulile pe care societatea ni le-a impus de-a lungul timpului. Ești minonă? Este perfect în regulă să porți fuste midi și să te simți de parcă ai cuceri lumea în ele. Ai forme? Nu trebuie să te gândești de două ori înainte să îți achiziționezi o piesă mulată: doar fă-o. Ceea ce te face pe tine să te simți confortabil este ceea ce definește stilul tău. Încrederea face diferența între o ținută reușită și una dezastruoasă, iar atitudinea… este cel mai sexy lucru pe care îl poți purta!

Cursul pe care Maurice l-a susținut s-a desfășurat în mediul online. M-am întâlnit cu femei de la 16 la 65 de ani, din România și din străinătate, dornice să descopere mai multe despre lumea modei. Femei extraordinare și pline de viață! Toate s-au bucurat de faptul că au reușit să iasă din zona de confort și să acorde o șansă neconvenționalului.

Pentru mine, știu sigur că a fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am luat în ultima vreme. Aștept cu nerăbdare să avem parte de vremuri bune și să am șansa să îl cunosc live pe Maurice Munteanu, o adevărată enciclopedie în materie de artă.

More
articles

SUBSCRIBE NOW

Subscribe to our newsletter and get 10% discount on your next online purchase. Would you like to stay up-to-date with all news, latest creations and offers?

2021 © vezuvio.ro