Coșul meu

Rochia din voal: cum o alegi și cum o porți

Feminin, seducător, diafan, voalul este un material extrem de apreciat ce oferă o alură elegantă ținutelor. Evenimentele speciale din acest sezon stau sub semnul eleganței cu rochii din voal seducătoare, potrivite siluetei și personalității tale, dar și ocaziei. Alături de o pereche de pantofi și accesorii delicate, rochia din voal va crea ținuta perfectă, ce îți va oferi încrederea de care ai nevoie și te va face să strălucești.

Cum alegi rochia din voal

Silueta este una dintre principalele criterii după care să te ghidezi atunci când îți alegi rochia din voal. Fii sinceră cu tine și alege o rochie ce îți scoate în evidență formele armonioase și te ajută să maschezi unele zone cu probleme. Create în atelierul propriu, rochiile noastre sunt menite să întâlnească nevoile, dorințele și preferințele oricărei femei. Îți poți alege rochia preferată dintr-o colecție de rochii lungi și scurte.
Dacă ești înaltă și ai o siluetă dreaptă, alege o rochie din voal ce urmează liniile corpului și îți pune în evidență talia și bustul. La fel de bine, poți alege o rochie din triplu voal, un material mai dens, ce îmbină cu succes confortul și eleganța. Îți propunem o rochie tip sirenă, confecționată din triplu voal și accesorizată cu un medalion și inserții de tull la spate. Este disponibilă în nuanțele roșu, bluemarin, negru și roz pudră, aici.
Pe de altă parte, o rochie cu corset și fusta din voal fluid se potrivește cel mai bine siluetei în formă de pară, cu bustul mic și șoldurile late. Corsetul creează un impact vizual și pune umerii în evidență, iar fusta fluidă ascunde micile imperfecțiuni.

Cum porți rochia din voal

Rochia lungă din voal trebuie să rămână piesa centrală a unei ținute. Este recomandat să porți o pereche de pantofi stiletto sau sandale cu barete subțiri care nu creează un contrast prea mare cu rochia.
În ceea ce privește accesoriile, limitează-te la bijuterii simple, dar prețioase: o pereche de cercei cu un design minimalist sau un colier statement, în cazul în care rochia este simplă, fără detalii voluminoase.
Inspiră-te din colecțiile noastre și alege rochii din voal ce te ajută să fii fermecătoare cu fiecare ocazie.

More
articles

SUBSCRIBE NOW

Subscribe to our newsletter and get 10% discount on your next online purchase. Would you like to stay up-to-date with all news, latest creations and offers?

2021 © vezuvio.ro